7 Card Stud


Jocul 7 Card Stud a fost cea mai populară variantă de poker, până când a fost detronat de Texas Hold'em. Este destul de diferit, atât faţă de Texas Hold'em cât şi de Omaha şi necesită un anumit grad de răbdare. În orice caz, este un joc incitant care poate oferi multe satisfacţii!

Înainte de începerea unui joc, fiecare jucător trebuie să posteze un „ante”, o sumă obligatorie care asigură faptul că există nişte bani în pot. În jocurile de stud poker, nu există cărţi comune. În schimb, dealerul împarte cărţile, în sensul acelor de ceasornic, până când fiecare jucător are trei cărţi. Primele două cărţi sunt distribuite cu faţa în jos (cărţi „întoarse”), iar a treia cu faţa în sus (cartea „vizibilă”).

Jocul 7 Card Stud este împărţit în cinci runde de pariere, parierea făcându-se în sensul acelor de ceasornic, în jurul mesei.
În cazul în care doi sau mai mulţi jucători se află la egalitate deţinând câte o mână din cinci cărţi la fel de bune, potul va fi împărţit între jucătorii la egalitate. În cazul în care există o cantitate impară de fise, aceasta va fi acordată jucătorului a cărui mână are cea mai mare suită. La PartyPoker.com, valoare unei fise impare este de 1 cent.

Deschiderea rundei de pariere

Jucătorul cu cartea de cea mai mică valoare începe jocul cu o miză de start numită „bring-in” (deschidere). (Dacă doi sau mai mulţi jucători au cărţi egale, de valoare minimă, deschiderea va fi făcută de cartea din cea mai slabă suită, considerate în următoarea ordine: treflă, caro, cupă şi pică.)

Third Street

După ce a fost făcută deschiderea, fiecare jucător (începând cu jucătorul din stânga celui care a deschis) poate opta pentru pas, poate plăti sau poate plusa până la limita de pariere.

Fourth Street

Fiecare jucător primeşte încă o carte cu faţa fîn sus. În acest moment al jocului, jucătorul cu cele mai mari două cărţi începe să parieze. Numai în această rundă de pariere, în cazul în care un jucător are o pereche formată din cărţile vizibile, acesta poate plasa un pariu dublu.

Fifth Street

Fiecare jucător primeşte încă o carte cu faţa în sus. Jucătorul care are cea mai valoroasă combinaţie de cărţi începe să parieze.

Sixth Street

Fiecare jucător primeşte încă o carte cu faţa în sus. Din nou, jucătorul care are cea mai mare combinaţie de cărţi începe să parieze.

Seventh Street sau River

Fiecare jucător primeşte ultima carte cu faţa în jos. Jucătorul care a început ultima rundă începe să parieze.

Showdown (Arătarea cărţilor)

Câştigă jucătorul cu cea mai bună mână.

Deschide un cont la Partypoker

7 card stud poker pe internet

 

BET365


Gamebookers


 
Cea mai bogata oferta de pariuri live o gasiti doar la Bwin unde la deschiderea unui cont sunteti intampinati cu un bonus de 50% pana la 90 Ron.
La pariurile HOT COMBO Gamebookers iti ofera cote mai mari precum si selectii avantajoase astfel incat tu sa castigi mai mult

Bet365, cea mai buna casa de pariuri sportive, iti ofera un bonus de 100% pana la 200 Ron la inregistrare, astfel daca depui 200 Ron Bet365 iti mai ofera inca 200
Bet-at-home ofera in fiecare zi 50 Euro gratis unui jucator ales aleator, intra si tu gratis in competitia numita "50 Euro Gratis"

Peste 4.1 milioane de jucatori s-au inregistrat deja la Unibet, deschide si tu un cont si incaseaza bonusul de pana la 100 Ron

Sportingbet, sponsorul oficial al echipei de fotbal Steaua Bucuresti, le ureaza Bun Venit noilor jucatori si le ofera un bonus de 100% pana la 150 Ron

Transmisiuni sportive pe internet

Agentia de pariuri sportive Bet365.com ofera posibilitatea tututor membrilor de a urmarii live o multime de meciuri prin intermediul optiunii "Live Streaming". Tot ce aveti de facut pentru a putea sa urmariti meciurile este sa va faceti un cont la Bet365, si sa intrati in sectiunea de "Transmisiuni live". Transmisiile sportive oferite de Bet365 acopera o multime de evenimente sportive (fotbal, handbal, volei, tenis, golf, baschet, etc). Transmisiile oferite de Bet365 sunt la o calitate foarte buna, urmarirea lor nu necesita instalarea unui program, ea va este oferita prin intermediului browserului de internet.

Care va este casa de pariuri favorita?